Comuna Poienarii de Muscel, așezată la 8 km de orașul Câmpulung Muscel și la 55 de km de reședința de județ, Pitești, constituie una din unitățile administrative ale județului Argeș. Suprafața comunei este de 38.5 km2.
Comuna Poienarii de Muscel este situată în partea de N.E. a județului Argeș, la o distanță de 8 km de Câmpulung și la 55 de km de Pitești, la poalele dealului Mățău și la 3 km de Râul Târgului.
Pe teritoriul comunei se intersectează paralela de 45 grade și 10 min latitudine N. cu meridianul de 25 grade si 5 min longitudine estică.
Sub aspectul reliefului comuna se încadrează în totalitate în Subcarpații Getici.
Prin poziția sa geografică și prin configurația sa, comuna Poienarii de Muscel are următorii vecini: la N.V. orașul Câmpulung Muscel, la N.E. comuna Mioarele, la S.V. comuna Schitu Golești, la S. comunele Mihăești și Hârtiești și la S.E. cu Boteni.
Istoricul localităţii
De când datează această comună cu numele ei și de unde sunt prezenți acești locuitori nu se poate ști precis, fiindcă aici tradiția nu ne poate oferi ceva temeinic, precis și nici documentele care ne stau la îndemână nu ne lămuresc cu ceva.
Din informațiile unor bătrâni se crede că această comună e foarte veche, iar numele de Poenari ar veni de la un oarecare boier Poenaru, care a trăit aici având casa pe terenul din centrul satului. Aceasta informație trebuie spulberată și nu poate fi luată de crezare, fiindcă acest Poenaru a murit acum 50 de ani și mai de grabă adoptase el numele de familie de la sat decât satul de la el. Afară de aceasta, mai multe hrisoave extrase de preot I. Rautescu din arhiva veche a Protoeriei de la Academia Română și de la Arhivele Statului pomenesc de comuna Poenari.
Din documente reiese că această comună cu numele de Poenari datează de la 1609 și chiar mult mai dinainte, probabil de prin secolul al XIV-lea și că erau pe aceasta moșie și ceva locuitori. Denumirea acestei comune nu poate deriva decât de la cuvântul poiana ceea ce ne face să confirmăm aserțiunea făcută.
Bucurându-mă de bunăvoința cântărețului Ceausu (decedat) care ne-a pus la îndemână o cronică intitulată „Sinodul Sfintei Biserici cu hramul – Sfânta Treime” și „Sfânta Cuvioasă Paraschiva” din satul Poienari, comuna Jugur, Județul Muscel, în care parohul D. Nitescu al bisericii Poienari, azi decedat, are mai multe însemnari cu privire la trecutul istoric al acestei comune.
Alte date istorice despre satul Poienari se mai gasesc scrise in modul urmator: ca in anul 1650, august 22 se vede o carte de blestem a lui Paul Patriecaru de la Ierusalim dat lui Mule Cupetu din Campulung si lui Proca ginerele lui Haiducu in cuprinsul urmator: „ca cei fiind cazuti robi cu mosii si cu copiii cu toate ale lor lui Marza vornicul din zilele lui Serban Voda si de la Marzea au ramas la fiul sau Gavrilescu spatar”.
Acesta voind pentru sufletul sau si al tatalui sau raposat a face mila cu ei i-au iertat de robie insa capete lor fara de mosie, fara de nici un ban si numai de poamna pentru usurarea sufletelor lor.
Satul Jugur este cel mai vechi atestat documentar. Îl întâlnim în actul din 5 august 1462 prin care Vladislav al II – lea întărește unor boieri mai multe sate pe care le scutește de slujbe și dajdi.
Date fizico-georgrafice
» Relief » Complexele de vale » Complexele de interfluviu » Clima » Rețea hidrografică » Vegetație » Fauna » Solurile
Relief »Date fizico-georgrafice
Fiind situată în partea de N.E. a Subcarpaților Getici, comuna se încadrează ca evoluție geologică zonei Subcarpaților, fiind determinată de tectonica acestora care ii imprimă o structură de sinclinal cu cădere de la N. la S.V., ambele fiind acoperite în primele etape de evoluție de strate groase de nisipuri și pietrișuri cunocute sub numele de „pietrișuri de Candești”.
Structura depozitelor sunt reprezentate prin argile, marne, nisipuri, pietrișuri și conglomerate care datorită gradului ridicat de freabilitate ca rezultat al acțiunii modelarii de tip fluviatil asociată cu procesele complimentare de pantă (alunecări, rupturi, torenți noroioși) au fost în mare parte înlăturate, depozitele fiind remaniate de pe interfluvii, o parte dintre ele constituind depunerile de la baza pantelor sub forma de conuri de dejecție, iar alte pante constituie acumulările din aval.
Structura de sinclinal determină morfologia generală a reliefului imprimând straturile și fiind justificate de direcția de scurgere a rețelei hidrografice majore, la care se adaugă în mod necondiționat structura pusă în evidență prin terasele pâraielor.
Sub aspect morfologic relieful comunei Poienarii de Muscel se individualizează prin două zone:
♦ complexele de vale
♦ complexele de interfluviu
Complexele de vale »Date fizico-georgrafice
Complexele de vale exprimă atât procesele de sedimentare reprezentate prin acumulările din terase cât și prin depozitele din vale formate din nisipuri, pietrișuri din care se dezvoltă o rețea de soluri sedimentare de diferite nuanțe și grade de evoluție a procesului de solidificare. Ca rezultat al torențialității în anumite sectoare valea se lărgește brusc, albia majoră formând adevărate văi depresionare cu o extensiune ce variază până la un kilometru. În aceste sectoare sunt așezări omenești și suprafețe cu teren arabil și cu fânețe.
În perioada viiturilor nu se produc inundații datorită pantei de scurgere a torentelor în Râul Târgului.
Complexele de interfluviu »Date fizico-georgrafice
Complexele de interfluviu
Acțiunea de eroziune a numeroșilor torenții (Valea Ederii, Valea Magheritei, Valea Radei, Valea Lupului), se varsă în Valea Siliștea și la rândul ei în Râul Târgului.
Sinclinalul precarpatic este evidențiat în cadrul comunei prin diferențe de altitudine destul de moderate. Dealurile coboară în trepte spre S. până la depresiunea Câmpulungului. Ele sunt fragmentate de torenții permanenți în dealuri numite „muscele”. Accidental monoclinalul precarpatic e marcat de o serie de ridicături sub forma unor vârfuri în Dragoiasca, Coasta Radei, Valea lui Bad, Coasta cu fragi, Valea Itului, Groșani, Leculești, Ispas, Caprioreni.
Studiind literatura geografică referitoare la această zonă a muscelelor se constată că termenul de muscele este folosit în mai multe sensuri care separă fie forma de relief, fie funcția economică, fie o combinare ideală a factorilor economici și sociali cu componentele cadrului natural. Astfel V. Mihailescu în 1966 definea regiunea sub denumirea de „depresiunea celor șapte muscele” evidențiind caracterul depresionar al acestei zone colinare.
Subliniind una din caracteristicile esențiale ale muscelelor I. Cornea arăta că muscelele sunt întotdeauna „culmi subcarpatice acoperite nu de păduri ci de pășuni și fânețe”.
Alți autori ca de exemplu I. Velcea în 1970 definind activitatea economică desfășurată în zonă drept „sistem de producție agricolă de tip muscele”, evidenția dominația factorilor economico-sociali.
Fragmentarea reliefului, adâncimea fragmentării, indicii de declivitate între 20% și 32%, marea freabilitate a rocilor sub un regim torențial de precipitații determină și o manifestare accentuată a proceselor complimentare de pantă reprezentate prin alunecări, surpituri, torenți noroioși, ce constituie accentuate procese de degradare a terenurilor. Cu toate aceste neajunsuri, relieful comunei Poienarii de Muscel constituie o componentă a cadrului natural ce justifică vechimea populării acestor zone și intensa activitate economică desfășurată în special în componenta agricolă specifică acestei zone și exploatarea bogăției subsolului, cărbunelui-lignitul.
Clima »Date fizico-georgrafice
Pentru caracterizarea climatică a comunei au fost folosite datele meteorologice de la stația Câmpulung situată la o distanță de 8 km.
În ansamblu clima comunei are un caracter moderat atât în ceea ce privește regimul vânturilor, al precipitațiilor și umidatatea aerului.
Temperatura medie anuală este de 8-9grade C dar aceasta nu poate da o idee clară asupra specificului climatic și de aceea se impune urmărirea variațiilor temperaturii în cursul anului. Astfel în lunile de iarnă, temperatura medie este negativă. În luna cea mai rece (ianuarie), media termică la Câmpulung variază între -0,4 grade C și -3,4 grade C dupa o medie de 25 ani: 1953-1977.
Mediile lunare ale componentelor climatice pe perioada 1953-1977 la stația meteorologică Câmpulung Muscel
| INDICATORI | LUNA | |||||||||||
| I | II | III | IV | V | VI | VII | VIII | IX | X | XI | XII | |
| Temperatura medie ( grade C) | -1,7 | 0,6 | 5,1 | 7,3 | 16,3 | 15,8 | 18,6 | 16,4 | 12,4 | 7,9 | 3,7 | 0,2 |
| Precipitați medii (ml) | 26,7 | 23,4 | 27,2 | 56,4 | 118,2 | 124,2 | 100,2 | 68,2 | 62,8 | 51,7 | 56,9 | 40,9 |
| Viteza vântului | 0,2 | 0,4 | 1,2 | 1,4 | 1,5 | 1,7 | 1,7 | 2,1 | 1,6 | 0,6 | 0,7 | 0,8 |
Variația între -0,4 grade C și -3,4 gradeC (dupa media de 25 ani intre 1953-1977)
In general vara este moderată, temperatura medie reprezintă cele mai mici amplitudini de la un an la altul. La Câmpulung Muscel aceste amplitudini nu depășesc 3 grade C. Primăvara și toamna, temperaturile prezintă valori medii între cele de vară și cele de iarnă. Astfel primăvara temperatura medie variază între 8 grade C și 11 grade C la Câmpulung, iar toamna se caracterizează prin temperaturi între 1 grade- 3 grade C mai ridicate ca primăvara. Amplitudinea medie a temperaturilor este cuprinsă între 8,4 grade și 12,4 grade C justificând caracterul moderat al evoluției temperaturilor.
Elementul climatic îl constituie precipitațiile generate de gradul de umiditate al aerului și de nebulozitate, iar acesta se diferențiază după anotimpuri.
Numărul zilelor cu cer acoperit în zona sub carpatică este de aproximativ 128, iar la Câmpulung de 102,4, număr destul de mare care are drept consecință volumul de precipitații relativ ridicat în zonă.
Precipitațiile atmosferice în cea mai mare parte a anului cad sub formă lichidă. Iarna nu sunt mai mult de 20-25 zile cu ninsoare, iar stratul de zăpadă are o durată ce oscilează între 60-80 zile. Cantitatea medie de precipitații se cifrează între 700-800 ml/an la Poienari de Muscel, la Câmpulung, însă cantitățile maxime anuale pot ajunge în anii ploioși la valori foarte mari ca de exemplu 900-1000 ml/an.
În anii secetoși cantitățile anuale de precipitații scad simțitor înregistrându-se valori mult sub mediile anuale, ca de exemplu: 428ml/an la Schitu Golești, 287 ml/an la Boteni. Privind regimul anual al precipitațiilor se observă variații de la o lună la alta. Cea mai mare cantitate de precipitații cade în lunile mai și iunie, iar cele mai scăzute valori se înregistrează în februarie.
Privind regimul vânturilor, configurația reliefului, face ca zona să aibă un caracter mai adăpostit. Vânturile au un regim determinat de climatul montan și se evidențiază prin curenți ce se canalizează în lungul culoarului Vâlsanului. Se face simțită în zonă și prezența crivățului care în anii geroși bate cu destulă putere influențând negativ regimul temperaturilor.
Din cele relatate rezultă că sub aspect climatic comuna are un caracter moderat dar varietatea relifului, altitudinea, configurația lui și orientarea culmilor determină o serie de particularități locale cu serioase implicații în activitatea din agricultură.
Astfel evoluția anuală a temperaturilor face ca data medie a primului și ultimului îngheț să fie toamna mai devreme și primăvara mai târziu față de media pe țară specifică regiunilor deluroase.
Coborârea temperaturii sub 0 grade C are drept urmare atât toamna cât și primăvara, căderea brumei. Primele înghețuri se produc în medie în primele zile ale lunii octombrie, iar ultimele în intervalul 28 martie și 1 iunie.
Apariția brumei și a înghețurilor târzii de primăvara produc mari pagube legumelor timpurii sau afectează faza de înflorire și de fecundare a pomilor fructiferi. Diferența de altitudine între dealuri și interfluvii face ca diferențele de temperatură să fie sesizabile cifrându-se la 1 grade C – 1,5 grade C.
Față de cele relatate se poate afirma că deși pe ansamblu sub aspect climatic zona are un caracter adăpostit, moderat cu nuanțe specifice culoarului depresionar al Râului Târgului, totuși local se deosebesc diferențieri generate de expoziția pantelor și de altitudine, diferențiere care evidențiază caracterul blând al climatului localității Poienarii de Muscel.
Rețea hidrografică »Date fizico-georgrafice
Rețeaua hidrografică temporară și semitemporară la nivelul comunei Poienarii de Muscel e reprezentată prin: Valea Tulbure, Valea Siliștei, Valea Magheriței, Valea Ederei, Valea Indarat.
Aceasta rețea hidrografică minoră, completată în cursul superior cu numeroase rigole, ravene și ogase este o urmare directă a precipitațiilor bogate care cad în zonă și care în timpul apelor mari de primăvara și de toamnă precum și în timpul viiturilor produse de ploi cu caracter torențial, determină o scurgere însemnată de apă care deseori se revarsă în albiile majore ale râurilor și provoacă inundații.
Principalele cursuri semipermanente de apă din comună sunt: Valea Tulbure, Valea Magheritei, Valea Ederii, Valea Bolii, Valea Dracului.
Semipermanența acestora e generată de alimentarea din izvoare cu debite superficiale generate mai mult de ploi care în perioada când este seceta seacă și datorită indicilor ridicați de permeabilitate a rocilor care permit infiltrarea puternică în adancime.
Regimul de scurgere al rețelei minore fiind direct influențat de regimul precipitațiilor, având o alimentare pluvio-nivală repetată, respectă repartiția anuală a acestora și se remarcă prin debite mari primăvara și toamna, în general mai persistente, precum și prin debite accidentale vara, care se datorează ploilor torențiale ce cad în acest anotimp și care pe lângă accentuarea proceselor de modelare a versanților produc mari pagube prin alunecări de teren, eroziuni puternice.
Vegetație »Date fizico-georgrafice
Vegetația specifică comunei Poienarii de Muscel o formează pădurea de fag care se întinde de-a lungul dealurilor, alternând cu păduri de gorun și păduri de foioase, comuna încadrându-se așa cum arăta Eugen Nedelcu în 1974 în domeniul de interferență al fagului și gorunului adică în etajul floristic normal. Cele mai compacte și mai întinse păduri se întâlnesc în satele Valea Indarat, Rada, Valea lui Bad și Valea Lupului. Printre speciile care compun pădurea de gorun în amestec se remarcă: ulmul, frasinul, carpenul, mesteacanul și alții. Printre arbuștii care îmbracă pădurea de gorun și fag, se remarcă: sângerul, cornul, alunul și păducelul.
Primăvara înainte de înfrunzirea arborilor stratul erbicen este presărat cu mulțimea multicoloră a plantelor de primăvară: floarea paștilor, brebeneii, ghioceii, viorele, untișor și alte multe specii care contribuie la frumusețea acestor plaiuri.
Dupa ce coroanele arborilor se împlinesc cu frunze, flora stratului erbacen se reduce. Pe lângă pitorescul pe care-l conferă peisajul, pe lângă solurile specifice pe care le determină pădurile de fag, au o mare importanță economică, datorită valorificarii multiple a lemnului.
Pădurile de fag ocupă suprafețe mai mari sub formă de păduri compacte pe interfluviile tinere la Valea Lupului și Valea Radei și sunt reprezentate prin fag alături de care în unele locuri se mai găsesc paltinul, frasinul, carpenul. Dintre arbuștii răspândiți se remarcă: alunul, murul, lemnul câinesc, păducelul.
Coroanele fagilor, formând o boltă cu frunzișul des, fac ca vegetația erbacee să fie slab dezvoltată și cu plante rare.
Dacă la umbra pădurilor de fag plantele cu flori sunt rare, în schimb, luminișurile ei deschise prin tăierea pădurilor dar mai ales poienilor, sunt acoperite de un complex de plante cu flori de forme și culori variate și ierburi care oferă pășuni și fâneșe naturale de o bună valoare nutritivă. Pe văile torenților permanenți sunt răspândite esențele moi ca: aninul negru, salcia căpreasca, plopul.
Pășunile și fânețele secundare prezente pe suprafețe mult mai mari cuprind o foarte bogată flora erbacee a cărei mare diversitate îi asigură o ridicată valoare nutritivă constituind o bogată bază furajeră pentru efectivele de animale atât în perioada de vară cât și pentru iernat.
Fauna »Date fizico-georgrafice
Elementele cadrului natural sunt întregite de numeroase specii de animale de pădure dintre care cel mai reprezentativ este căprioara, element faunistic și vânătoresc a cărui zonă optimă de trai se întinde până la aproximativ 700-800m altitudine. Accidental e prezent și cerbul, alături de care este prezent tot accidental și ursul. Se mai remarcă iepurele, prezent în întreaga zonă care constituie vânatul cel mai important sub raport economic și vânătoresc sportiv. Dintre carnivore se remarcă vulpile și lupii și destul de rar râsul și pisica sălbatică.
Din fauna măruntă amintim veverița, dihorul, nevăstuica. În pădurile de gorun și chiar și în cele de amestec, este prezent mistrețul, crescut în mod simțitor și care în turme provoacă serioase pagube culturilor agricole, în special, la nivelul satului Jugur. Varietatea speciilor faunistice ca și numărul relativ mare al reprezentanților pe specii, justifică pe deplin evoluția cadrului natural pitoresc.
Solurile »Date fizico-georgrafice
Sub aspect pedologic comuna Poienarii de Muscel se încadrează în tipul genetic de soluri specifice etajului stejarului, căruia local îi corespund solurile silvestre brune, reprezentate în cea mai mare parte prin solurile negre argiloase de fânețe, soluri silvestre podzolice brune și brune-gălbui și pseudo redizionale specifice complexelor de interfluviu la care se adaugă solurile superficiale de luncă, nediferențiate.
Această diversitate de soluri e generată de condițiile locale (litologice, morfologice, regim climatic,floră), individualizând anumite regnuri și creând diferențiere între zonele de interfluviu și cele de vale. Astfel în centrul comunei pe spinari domoale, zona muscelelor, au evoluat solurile silvestre podzolice brune și brune-gălbui. În cea mai mare parte a interfluviilor, în special pe pante, sunt prezente solurile negre și brune. Dezvoltate în mare parte pe marne, argile și nisipuri, solurile silvestre au o țesătură variabilă între lutoase și litologice în funcție de procentul de argilă pe care-l conțin și în cea mai mare parte, o structură bulgăroasă în special solurile mai compacte prezente pe interfluviul dintre Valea Bolii și Valea Lupului.
În unele puncte cum este cazul Suhat prezența argilei în cantitate mare imprimă solului o coziune ridicată, acesta devenind impermeabil pentru apă și aer, este rece și se lucrează greu, iar condițiile de viață pentru microorganisme și plantele de cultură sunt necorespunzatoare, dovadă că plantațiile masive de aici n-au rodit niciodată la potențialul scontat, fiind în mare parte compromis. Pentru amelioarea acestor soluri se impun îngrășămintele organice și amendamentele calcaroase.
Având în vedere faptul că humusul este format prin descompunerea resturilor organice de natură vegetală, se poate aprecia că solurile silvestre au un procent ridicat de humus datorită abundenței de substanțe organice, dar acesta se găsește în diferite stadii de solidificare, procesul fiind mult încetinit de prezența argilei.
Fertilitatea naturală a acestor soluri poate fi sporită prin arături adânci, îngrășăminte organice, îngrășăminte minerale și amendamente.
Pe pantele abrupte ca rezultat al proceselor de pantă activă se găsesc soluri cu profil trunchiat, reprezentate prin litosoluri.
În concluzie se poate aprecia că alături de celelalte componente ale cadrului natural și învelișul de sol, prin particularitățile sale, contribuie la specificul zonei sub aspectul importanței economice în sensul că ele se pretează la anumite culturi, iar prin marea întindere a fânețelor naturale poate fi considerată o regiune ideală pentru creșterea animalelor.